Acasă » Vedete » Azi a început postul Craciunului! Ce vedete din România țin post

Azi a început postul Craciunului! Ce vedete din România țin post

De: Maria Iancu 15/11/2022 | 21:40

Postul Crăciunului 2022 este unul dintre cele două mari posturi din an și se ține de credincioși timp de patruzeci de zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Postul reprezintă curățirea fizică și spirituală, iar vedetele autohtone îşi propun să respecte regulile impuse de calendarul creştin ortodox.

Deși durează mult, Postul Crăciunului nu este un post sever, așa cum este Postul Paștelui. Cu toate acestea, Catrinel Sandu povestea în cadrul unui interviu mai vechi faptul că a încercat să se abțină măcar câteva zile de la mâncare, însă recunoaște că îi este greu să facă acest lucru din simplu fapt că este pofticioasă.

„Am încercat de multe ori să-l țin, dar n-am reușit să-l duc până la capăt. Sunt pofticioasă, îmi plac dulciurile, mi-e greu să mă abțin. Și acum mi-am propus și sper ca de data asta să-l duc până la capăt”, mărturisea vedeta în trecut.

Catrinel Sandu nu se poate abține de la mâncare

Simona Pătruleasa renunţă doar la carne

Simona Pătruleasa este obișnuită să țină toate posturile din an. Mai mult decât atât, vedeta de la Kanal D povestea în cadrul unei emisiuni faptul că în această perioadă prepară în casă doar mâncăruri de post. Însă, de când fetița sa a venit pe lume, prezentatoarea renunţă în post doar la carne nu şi la lactate.

„Gătesc pentru Ingrid şi n-am ce face, mai gust şi eu. De aceea, acum, ţin posturile doar fără carne, nu şi fără lactate”, susţine prezentatoarea ştirilor de la Kanal D.

În schimb, creatoarea de modă Rita Mureşan se abţine de la tot ce e interzis în perioada posturilor. Cei care o cunosc ştiu că designerul s-a îngrăşat foarte mult, apoi a slăbit peste 40 kg. Unul dintre secrete a fost chiar postul. Acum, pentru ea acesta este un stil de viață, iar în această perioadă se abține chiar și de la relațiile intime.

CITEȘTE ȘI: CÂND ÎNCEPE POSTUL CRACIUNULUI. GREȘEALA MAJORĂ PE CARE MULȚI ROMÂNI O FAC ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

Ioana Ginghină este obișnuită să aibă în meniul său mese bazate pe fructe, legume şi cereale. Actrița are un stil de viață sănătos și ține des cure de slăbire, din acest motiv nu îi este deloc greu să țină posturile.

„De 20 de ani ţin Postul Crăciunului şi Postul Paştelui, iar în restul anului ţin post miercurea şi vinerea. Nu mi se pare deloc complicat, m-am obişnuit, mi-ar fi chiar greu fără ele. În această perioadă, pe lângă alimentaţie, caut să fiu mai bună, să eman energie pozitivă, să mă gândesc mai mult la cei din jur. Postul Crăciunului e, pentru mine, un prilej de instrospecţie a sufletului”, spune actriţa.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Universitatea Hyperion, specializarea Jurnalism. S-a alăturat presei în anul 2016, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Raisa, copila dispărută din Dolj, a fost găsită decedată la 400 de metri de casă. Fetița prezenta urme de violență pe corp
Raisa, copila dispărută din Dolj, a fost găsită decedată la 400 de metri de casă....
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la Breasta, în Dolj
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape dublu
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape...
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs...
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e calică deloc. E la îndemâna oricui să o cheme să-i cânte
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e...
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Traian Băsescu a comis-o! Fostul președinte a încălcat legea cea mai gravă
Traian Băsescu a comis-o! Fostul președinte a încălcat legea cea mai gravă
Ce tarif are Irina Loghin la evenimente. Cere mai puțin ca mulți artiști
Ce tarif are Irina Loghin la evenimente. Cere mai puțin ca mulți artiști
Cum arată acum și ce s-a întâmplat cu Cristi Tabără, la 15 ani după ce a plecat din Pro TV. Boala incurabilă cu care a fost diagnosticat
Cum arată acum și ce s-a întâmplat cu Cristi Tabără, la 15 ani după ce...
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu care trăiesc
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt vizate
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
Mara Bănică este în scandal cu familia Sterp. Jurnalista, amenințată cu datul în judecată. De la ce a pornit întreg scandalul
Mara Bănică este în scandal cu familia Sterp. Jurnalista, amenințată cu datul în judecată. De...
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A fost obligat să o schimbe după doar 12.000 de km
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A...
×